Petre Ispirescu 110-112, Bucuresti

0723 888 822

Momente unice la Excellence. Părerea clienților

Momente unice la Excellence. Părerea clienților

Un salon elegant, atenţie pentru fiecare detaliu şi certitudinea că de la începutul petrecerii şi până pleacă ultimul invitat este cineva alături de voi, care să se ocupe de tot – aşa este la fiecare petrecere pe care o găzduim în cele trei saloane Imperial, Cosmopolitan şi Metropolitan. De acest lucru s-au convins foarte mulţi dintre cei care au lăsat pregătirea unor zile cu adevărat memorabile din viaţa lor…în grija noastră.
Şi o spun chiar ei în cuvinte alese parcă special să ne trezească emoţie, dar să ne şi motiveze să continuăm să facem din fiecare eveniment unul de neuitat. Cu pasiune, profesionalism şi dedicare.

Am avut nunta anul acesta, pe 10 iunie (Salon Imperial). Pot spune că totul a fost super. Începând cu luna noiembrie 2016 când am semnat contractul şi până la sfârşitul nunţii am avut oameni care s-au ocupat cu adevărat de nevoile noastre. Am putut să mergem la restaurant ori de câte ori am vrut pentru a stabili cum va arăta sala în ziua nunţii, dar şi pentru a repeta dansul mirilor. Felurile servite au fost foarte bune, gustoase, calde, proaspete şi în cantităţi destul de mari.
Open-bar ul a fost de asemenea diversificat şi pe placul invitaţilor.
Tortul a fost genial – toate ideile noastre au fost foarte bine realizate: tort naked, cu fructe, trois mousse, decorat cu o pereche de turturici.
Servirea a fost ireproşabilă, chelnerii foarte amabili şi mereu atenţi cu invitaţii.
Lăcrămioara, persoana care a avut grijă de noi în lunile dinaintea nunţii, cât şi în „ziua Z” a fost super. O persoană profesionistă şi de gaşcă în acelaşi timp. Mulțumim! Iuliana

Ţin să mulţumesc şi în acest mod gazdelor mele de la Excellence, pentru că petrecerea de botez a puiului meu a ieşit GROZAVĂ. Am descoperit salonul Cosmopolitan pe internet şi de cum am văzut pozele am zis că aici vreau să organizez petrecerea. În câteva ore după ce am luat legătură cu cei de la restaurant totul era rezervat, aranjat, planificat, meniul stabilit. Nu mi-a venit să cred, pentru că eram deja în punctul în care îmi venea să renunţ la orice petrecere şi la orice bătăi de cap şi discuţii interminabile cu tot felul de localuri dubioase, care îmi ofereau nimic, dar îmi cereau şi luna de pe cer.. La Excellence am găsit cu totul altceva, oamenii au înţeles din primul moment ce vreau, n-au încercat să îmi bage pe gât tot felul de pachete scumpe, ci mi-au făcut recomandările şi am ales meniul împreună după ce le-am explicat cam ce aş vrea. A fost un lucru pe care l-am apreciat enorm. Invitaţii au fost încântaţi peste măsură, încă mai dezbatem cu prietenii petrecerea, s-a dansat până în ultimul moment, decorul şi aranjamentele au contat cel puţin pentru noi pentru că pozele au ieşit superbe. Aşa că…dragi părinţi dacă aveţi petrecere de botez de organizat mergeţi cu încredere aici. Ruxandra

Pregătirea unei nunţi poate fi dificilă uneori. De regulă, tinerii care îşi doresc să se căsătorească îşi încep „călătoria” cu 1 an înainte pentru a se asigura de disponibilitatea fiecărui lucru dorit.
Noi din păcate ne-am hotărât târziu şi aveam mari emoţii pentru că majoritatea restaurantelor care ne-au fost recomandate erau deja rezervate. După o vizită la Târgul de Nunţi am primit un pliant şi am mers curioşi la restaurant să aruncăm o privire. Acolo ne-au întâmpinat ospătarii care erau foarte zâmbitori, doamna manager care ne-a prezentat sala de evenimente, care era peste măsură aşteptărilor. Personalului nota 10, recomandăm cu drag. Mulţumim. Eveline

I se potriveşte numele Excellence !!!! Am avut botezul fetiţei care a ieşit perfect. Mulţumesc frumos în special doamnei Lăcrămioara care m-a ajutat foarte mult , Marius (şeful de sala ) şi întregului personal. Miruna

Am avut o nuntă reuşită datorită serviciilor ireproşabile, mâncare gătită şi servită excellance, salon super elegant. Va mulţumim pentru tot! Constantin

Întreaga noastră echipă este pregătită oricând să îţi fie alături pentru următorul eveniment din viaţa ta. Dă-ne de veste şi pregăteşte-te de momente cu adevărat speciale la #Excellence. 0723.888.822 || www.excellence.ro || Petre Ispirescu 110-112

Category

Share this with friends

One comment

  1. […] Salonul Imperial din cadrul Restaurantului Excellence este cea mai elegantă locaţie pentru evenimente speciale din sectorul 5 al Capitalei. O spun chiar mulţi dintre cei care au ales această destinaţie pentru a sărbători cele mai fericite zile din viaţa lor. […]

Lasă un răspuns